Sub influenţa unei anumite educaţii, mulţi tindem să confundăm vraja cu o facere de rău, cu un apel la forţele demonice sau alte puteri incriminate de religii. Adevărul, mai tare decât orice religie, mai tare decât noi înşine: în fiecare om există o fărâmă din marele mister al vieţii, o chemare către nemurire, către vraja unor nopţi albastre, sub un Cer spuzit de stele. E chemarea străbunilor astrali, a călătorilor prin infinite spaţii şi timpuri ale Universului. La un semn al Marelui Creator, sămânţa tainicului gând rodeşte şi, din fiorul albastru al nemărginirii, se nasc poeţi vrăjiţi, trăindu-şi vieţile după vechi descântece.

Poeţii bat la poarta vieţii
Cu mâinile de flori albastre,
Spălate-n roua dimineţii
Şi-apoi sfinţite-n foc de astre.

Ci, le deschide-odată poarta,
Stăpâne peste-a' noastre vieţi,
Înduioşează-Te de soarta
Celor meniţi a fi poeţi!

Anul aparitiei: 1996