Balada Lupului Alb

BALADA LUPULUI ALB
de Pavel Corut

Feciori din dacã mamã,
Pribegi ca douã cânturi,
Trecând din vamã-n vamã
Sub pãlmuiri de vânturi,

Mai blânzi ca o poveste
Din care-i lipsa vina,
Ne-au zãmislit din Creste
Si ne-a scãldat Lumina.

Spãlati în ploi si moine,
Curati ca douã schituri,
Ne-au botezat în doine
Si ne-au sfintit în mituri.

Mai plânsi ca douã lacrimi,
Cuminti ca douã stele,
Noi dezlegãm de patimi
Si descântãm de jele.

Din tâmple ningem vise,
Din Inimã-dureri,
Sperantele nezise
La porti de învieri.

Ne-am îmbrãcat în Soartã,
Cumpliti ca o osândã
La daca noastrã poartã
Ca lupii stând la pândã.

Vom însera cu anul
Si-om deveni pãmânturi…
Ne-o tine minte Neamul
Frumosi ca douã cânturi.

Vom adormi cu veacul
Si-om deveni zãpadã…
Ne-o pomeni sãracul
În plânset de baladã.

Ne vom zidi-n Credintã,
În bolta Casei noastre,
Vom ninge cu vointã
Si vom ploua cu astre.

Ne-o creste foc din Suflet,
Ne-or plânge-n palme macii,
Când ne-om opri din umblet
Feciori ai sfintei Dacii…

Poate că ar trebui să ne amintim că suntem Neam de Daci Liberi, că Spiritul Marelui Lup Alb veghează, aşa cum Sfinxul în tăcere şi prin tăceri ne vorbeşte… Suntem Stăpâni pe deciziile noastre, dacă dorim cu adevărat, şi nimeni nu ne poate manipula sau constrânge la nimic, o fărâmă din Spiritul Marelui Lup Alb ajunge să ne… trezim, să ne redescoperim spiritul de Luptători, să nu mai permitem să fim umiliţi, să nu lăsăm ca valorile să ne fie călcate-n picioare, să ne opunem îngrădirilor şi niminiciei… o fărâmă şi-acea fărâmă din Spiritul Marelui Lup Alb se află-n fiecare pui de Dac ! 

Imaginea mitică a Lupului Alb – căpetenia lupilor, era respectată cu sfinţenie de către strămoşii noştri ca pe cel care a fost salvatorul dacilor, din cetatea Sarmisegetuza asediată de romani şi în general cel care-i ajuta în orice moment de cumpănă. Este surprinzătoare similitudinea între legenda Lupului alb şi legenda zeului Apollo. Acesta îşi avea templul pe insula Alba ( Leuke), pe malul Mării Negre ( actuala Insulă a Şerpilor). În fiecare toamnă Apollo se retrăgea în misterioasa ţară a hiperboreenilor, unde domeşte aprigul Boreas * pentru a petrece iarna. El era conducătorul acestor hiperboreeni şi era denumit Lycantropul , adică Lupul, în mitologie rămânând cu denumirea de * Lupul Luminos *.

Pentru a contracara credinţa în puterea magico-mistică a lupului, creştinismul primitiv l-a investit pe Sfântul Petru (Sâmedru) cu atributele de păstor al lupilor , care sunt consideraţi câinii săi, precum şi pe fratele său , Apostolul Andrei, care se spune că a propovăduit Evanghelia Mântuitorului în * teritoriile lupilor *, printre care şi Dobrogea. (Dumitru Manolache – Sfântul Apostol Andrei şi protocreştinismul în spaţiul românesc. Lupii mielului)

Se pot bănui cel puţin două izvoare ale acestei ipostaze de patron al lupilor: una poate dacogetică – dacă locuitorii Daciei vor fi practicat într-adevăr Lycantropia (cuvânt grecesc însemnând transformarea unui om în animal. În Evul Mediu, Lycantropia era una dintre acuzaţiile pentru care erau arse pe rug vrăjitoarele. În psihiatrie este asimilată cu dedublarea personalităţii).

O altă ipostază este în mod sigur alano-osetă, ştiind că alanii au staţionat un răstimp destul de lung pe teritoriul fostei Dacii şi că urmaşii lor – oseţii din Caucazul de nord, au avut în epica lor precreştină un cult al zeului Tutyr , venerat ca păstor al lupilor.  ( Victor Kernbach – Universul mitic al românilor).

Pentru poporul român imaginea lupului persistă ca o dominantă mitică. În patru substraturi mitice se reia şi se verifică imaginea sacră a lupului: Substratul aborigen local , cel al lupului neolitic; substratul indo-european , cel al lupului dac şi daco-celtic; substratul neo-indo-european , cel al lupului latin îngemănat cu cel dac într-o sinteză dacă-romană; substratul iudeo-creştin primitiv, care preia şi răstălmăceşte aspectele zoomitologice ale lupului din celelalte trei substraturi mitice anterioare într-o viziune de bestiar apocaliptic. ( Romulus Vulcănescu în Mitologie Română)

Semnificative sunt cuvintele bocetului cules de către Constantin Brăiloiu :

Şi-ţi va mai ieşi / Lupul înainte / Ca să te spăimânte / Să nu te spăimânţi, / Frate, cum să-l prinzi / Că lupul mai ştie / Seama codrilor / Şi-a potecilor / Şi el te va scoate / La drumul de plai / La-un fecior de crai. – Sa te duca-n rai / C-acolo-i de trai / In dealul cu jocul / C-acolo ti-e locul / In camp cu bujorul / C-acolo ti-e dorul…