Sofia Ionescu
Scurta descriere
Sofia Ionescu-Ogrezeanu a fost un medic neurochirurg român, fiind prima femeie din lume care a activat în acest domeniu.Prezentare
Profesor universitar şi membru emerit al Academiei de Ştiinţe Medicale, dr. Sofia Ogrezeanu Ionescu este un nume cunoscut în lumea specialiştilor din acest complicat, dar pasionant domeniu de vârf al medicinii: neurochirurgia. Timp de aproape jumătate de secol, această femeie, cu o constituţie fizică fragilă, dar înzestrată cu o voinţă de oţel „a cotrobăit și a reparat” creierele a mii şi mii de oameni. În 2008 ne-a părăsit, dar a lăsat în urma ei tehnici inedite, inventate ad-hoc, care au salvat și salvează încă mii de vieţi.
În 1944 vine și prima încercare pentru tânăra doctoriță. Sofia avea doar 24 de ani. Un copil rănit necesita de urgenţă o trepanaţie. Concursul de împrejurări a făcut ca intervenţia să fie executată de ea. Micuțul pacient a fost salvat. La sfîrşitul operaţiei, renumitul profesor Dimitrie Bagdasar a îmbrățișat-o cu multă căldură şi i-a dat binecuvîntarea în noua meserie, care până la acea dată, pe tot globul pămîntesc nu mai fusese practicată de vreo femeie. „Deşi am avut emoţii în timpul primei operaţii, parcă am simţit că sunt învăluită de un nor de linişte. Mă concentram numai asupra a ceea ce aveam de făcut, pentru că dacă m-aș fi gîndit că pe masă era un pui de om, a cărui viață e în mîinile mele, cred că aș fi tremurat. Și nu aveam voie să greșesc! Niciun milimetru. Operația mi-a decis viața pentru 47 de ani înainte, atît cît am stat în neurochirurgie.”, ne-a mărturisit dr. Sofia Ogrezeanu Ionescu.
- Adăugat în: Savanti
- Etichete: medic, neurochirurg, prima din lume
- Vizualizări: 1535