Simbolul Martisorului

Simbolul Marţişorului

Mărţişorul este un vechi simbol românesc. Însăşi numele lunii Martie provine de la acesta frumoasă datină.

În credinţa populară cine va purta mărţişor va fi sănătos tot anul şi va avea noroc.

Înainte, data de 1 Martie reprezenta prima zi din noul an. De aceea, obiceiul de a căuta un simbol care să te protejeze în anul ce tocmai a început, să aducă noroc şi sănătate, exista şi atunci, ca şi acum, în zilele noastre. Chiar dacă în timp 1 Martie nu a mai reprezentat începutul unui an nou, din  punct de vedere calendaristic, este începutul unui an nou din punct de vedere agrar. De cum vor prinde seminţele va depinde bogăţia noului an.

Înainte marţişorul era realizat de către femei din două fire de lână, unul alb şi unul roşu. Cele două fire simbolizau cele două anotimpuri, iarna, ce se termina şi primăvara, care începea. Şnuruleţul era legat la gâtul şi la măna copiilor pentru a fii sănătoşi şi a avea noroc.

Pentru a avea un an bun, roditor şi cu sănătate, în afară de membrii familiei, trebuia protejată întreaga gospodărie.De aceea şnuruleţul ce vestea primăvara era legat la poarta grajdului şi de coarnele vitelor din gospodărie.

De-a lungul vremii şnurului i s-a adăugat o monedă de argint sau de aur, semn al bogăţiei. Mulţi l-au considerat un talisman şi de aceea moneda a fost înlocuită, în timp, de un medalion.

Despre perioada în care se poartă mărţişorul sunt mai multe variante. În unele regiuni acesta se purta cât timp ţineau zilele Babelor, când se scotea şi se agăţa de crengile unui copac.  Se spune că dacă pomul va rodi, cel care l-a purtat va avea un an roditor şi noroc.

În alte regiuni mărţişorul se purta până când înfloreau vişinii sau trandafirii şi atunci se lega de un trandafir sau de ramura unui vişin.

Mai exista şi varianta de a arunca mărţişorul după o pasăre, pentru ca cel care l-a purtat să fie uşor precum pasărea.

În perioada când se puneau monede, acestea erau desprinse de şnur şi păstrate până la Sf. Gheorghe, când fetele îşi cumpărau cu ele caş proaspăt şi vin roşu, pentru a fi albe precum caşul şi îmbujorate ca vinul.

Este frumos să ne aducem aminte de vechile tradiţii româneşti, să le cunoaştem adevărata semnificaţie, pentru a le putea duce mai departe aşa cum se cuvine şi fără a schimba sau strica adevăratul obicei.