Maramures - tinutul arhitecturii de lemn

Traversând Moldova de miazănoapte, pe drumul cel vechi, cu renume istoric şi nespus de pitoresc, de pe culmi de munţi, cobori într-o lume care pare cu dinadinsul izolată, aşa s-ar descrie în câteva cuvinte drumul care te poartă spre ţinutul nemărginit al caselor adunate şi împrejmuite cu livezi verzi şi verdeaţă din Maramureşul istoric.Din Sighet drumurile  urcă toate catre munţi, unde se înfundă. Satele se înşiruie de-a lungul şoselei, pe lângă apele bazinului maramureşan, care se revarsă în Tisa  ce îşi urmează cursul spre Câmpia Panonică.

Prin casele tradiţionale,  ţăranii din Maramureş, păstrează amintirea vremurilor trecute atât de vii încât întreţin o mândrie discretă, faţă de cea mai grăitoare expresie a modului de viaţă, a gustului sau pentru frumos, transpusă prin intermediul casei.

Ridicarea adăpostului, ca nevoie vitală a suscitat, încă din cele mai vechi timpuri, spiritul inventiv al omului. Aşa avea să apară în Maramureş, una din cele mai frumoase şi mai originale arhitecturi populare din Europa. Originalitatea arhitecturii ţărăneşti, şi măiestria de a construi în lemn sau în pământ, au fost dezvoltate şi amplificate de-a lungul anilor de către meşterii acestor meleaguri. Niciun alt gen de artă, nu s-a dezvoltat şi transpus mai bine în mediul local, ca arhitectura tradiţională, regăsită atât de bine în casa ţărănească de aici.

Maramureşul, poate mai mult decât alte regiuni din România, detine atuuri incontestabile, datorită, în primul rând, elementelor culturii tradiţionale, iar apoi a anumitor aspecte ale culturii moderne. Spiritul  Ţării Maramureşului este bine cunoscut prin originalitatea şi puternicul său specific local, cum spunea folcloristul Tancred Bănăţeanu „un caracter cu totul original, cu elemente specifice pe care nu le găsim în alte zone”.Izvorul acestei spiritualităţi originale se află atât în firea deosebită a locuitorilor cât şi în relativa izolare geografica, în curbura nordică a Carpaţilor, înconjurat de munţi cu  păduri greu de pătruns, care au favorizat cultura lemnului aşa de dezvoltată de aici, şi a dat numele de Carpaţii Păduroşi pentru grupele de la nord şi est. Vechimea elementelor etnografice de port, ceramică, decoraţiuni şi tehnică a lucrului cu lemnul, precum şi originalitatea lor remarcabilă, duc la ipoteza că un trib de daci aflat în această regiune ar sta la baza acestei culturi atât de specifice. Elemente ale ei le găsim într-un spatiu destul de compact pe langă Carpaţii Păduroşi.

În zilele noastre, se pare imposibil să recuperăm modul de tradiţional de a construi. De abia îndrăznim să iniţiem o ambiţioasă abordare să ne reîntoarcem la un mod academic mai bătrân (în opoziţie cu modul modern academic).

Arhitectura de acum nu mai este o artă,ci a devenit pur şi simplu, o tehnică, posibil necontrolată economic şi tehnologic, fapt ce ar putea crea tensiuni sociale.

O primă concluzie pe care o putem trage despre arhitectura tradiţională din Maramureş este legată de puternica sa unitate. Generată în condiţiile perpetuării unei străvechi tradiţii, dezvoltată de-a lungul câtorva secole, păstrată oarecum miraculos la prima vedere, dar explicată printr-o anume izolare a ariei carpatice ocolită totdeauna pe la nord sau pe la sud de circulaţia curentelor migratorii, această unitate a artei şi arhitecturii populare se suprapune perfect pe unitatea lingvistică şi culturală a poporului român. Dincolo de aceste tipare, putem distinge însă, o diversitate de formule interpretative, care conferă arhitecturii populare din acastă zonă caracteristici şi valori estetice aparte.

Arhitectura din Maramureş, una dintre cele mai frumoase din sud- estul Europei, şi-a pus amprenta asupra întregii arte tradiţionale din zonă. Fie că vorbim de ţesături, ceramică, biserici de lemn, porţi sau pictură naivă, motivele decorative întâlnite pe stâlpii casei, sau la ferestrele acestora, se regăsesc în mod inevitabil în toată arta din Ţara Maramureşului. Aceste motive au fost şi au ramas peste secole adevărate simboluri ale  lumii tradiţionale. Putem probabil să le considerăm o marcă a identităţii artei româneşti tradiţionale. Nedispărând odată cu trecerea timpului, acestea apar chiar şi în zilele noastre ca surse de inspiratie, chiar şi pentru cei mai mari designeri şi artişti ai momentului. Semn că tradiţia a rămas vie.

Ne confruntăm deci cu o criză a arhitecturii populare, prin dispariţia acestui mod de construcţie, odată cu evoluţia societăţii moderne. Ceea ce înseamnă că nu există forme contemporane de tradiţional, al caror stadiu este în curs şi de la care se aşteaptă anumite idei care să ajute la adecvarea proiectului contemporan de arhitectură, la nevoile utilzatorilor şi a mediului natural. 

Iată, deci, alături de trecutul arhitecturii ţărăneşti de lemn din România şi viitorul acestei creaţii majore a poporului. Transpunerea artei construcţiilor de lemn în lumea contemporană şi, mai ales proiectarea într-un posibil viitor este omagiul deplin ce se poate aduce meşterilor ţărani în cea mai mare parte anonimi.