Dragobetele saruta fetele!

Fii DACO-ROMÂN, susţine şi apără tradiţia strămoşească "DRAGOBETELE SĂRUTĂ FETELE!

Din vremuri străvechi, românii sărbătoresc la 24 februarie Dragobetele, despre care se spune că marchează începutul primăverii, când natura se trezeşte, iar păsările îşi reclădesc ori îşi caută cuiburile. Dragobetele mai poartă şi denumirea de Cap de Primăvară. Alte denumiri ale acestei sărbători mai sunt Ioan Dragobete, Drăgostiţele, Sântion de primăvară, dar si Dragomiru-Florea sau Granguru. Se spune că Dragobetele ar fi fost fiul Babei Dochia.

...numele provine din cuvintele dacice(tracice) trago – tap si bete – picioare (pedes, in latina). Pierzandu-se limba daca, trago a devenit drago, iar pede – bete (cum se numesc cingatoriile inguste, fasiile tesute). Tapul simbolizeaza puterea de procreare, forta vitala, fecunditatea.

(La 24 februarie, in ziua cand Biserica Ortodoxa (care si-a inventat sarbatori si le-a pus peste vechile obiceiuri ale strabunilor daci) sarbatoreste Aflarea capului Sf. Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.)

Dragobete este ziua cînd fetele şi băieţii se îmbracă în haine de sărbătoare şi, dacă timpul este frumos, pornesc în grupuri prin lunci şi păduri, cîntînd şi căutînd primele flori de primavara. Fetele strîng în această zi ghiocei, viorele şi tămăioase, pe care le pun la icoane, pentru a le păstra pînă la Sînziene, cînd le vor arunca în apele curgatoare. Daca, întîmplator, se nimereşte să găsească şi fragi înfloriţi, florile acestora se adună în buchete ce se pun, mai apoi, în lăutoarea fetelor, în timp ce se rosteau cuvintele: “Floride fraga/Din luna lui Faur/La toata lumea sa fiu draga / Uraciunile sa le desparti”.

In dimineata zilei de Dragobete fetele si femeile tinere strangeau zapada proaspata, o topeau si se spalau cu apa astfel obtinuta pe cap, crezand ca vor avea parul si tenul placute admiratorilor. De obicei, tinerii, fete si baieti, se adunau mai multi la o casa, pentru a-si “face de Dragobete”, fiind convinsi ca, in felul acesta, vor fi indragostiti intregul an, pana la viitorul Dragobete. Aceasta intalnire se transforma, adesea, intr-o adevarata petrecere, cu mancare si bautura. De multe ori baietii mergeau in satele vecine, chiuind si cantand peste dealuri, pentru a participa acolo la sarbatoarea Dragobetelui.

Dragobetele trebuia tinut cu orice pret: Daca nu se facea cumva Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor indragosti in anul care urma. In plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalneau la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti, iar daca o fata iesea impreuna cu un baiat si nu se sarutau se credea despre ei ca nu se vor mai iubi in acel an.
Cosmin Florin

„În ziua de Dragobete, în satele româneşti se practicau multe credinţe legate nu numai de dragoste şi fertilitate, dar şi de vindecare şi renaştere prin puterea naturii şi a plantelor. Astfel, se spunea că cine parti­cipa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului şi, mai ales, de febră şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat.