Singele voinicului
Detalii obiectiv:
Detalii parc:
Scurta descriere
Sîngele voinicului (Nigritella rubra) este o plantă din familia Orchidaceae.Prezentare
“O picătură din sîngele voinicului ce lupta cu balaurul-cu-şapte-capete a căzut pe o floare fără culoare. De atunci floarea a devenit purpurie.” Aşa spune o legendă despre naşterea acestor gingaşe orhidee, întîlnite pe pajiştile alpine, pe brînele abrupte şi acoperite cu iarbă, ori printre stîncării însorite.
Este o plantă perenă, care are în pămînt 2-5 tuberculi comprimaţi şi divizaţi, din care pornesc rădăcinile. Are tulpina dreaptă, înaltă de 8-14 cm. Frunzele sînt numeroase şi înguste, alungite, îndreptate spre cer. Florile sînt mici şi numeroase, strînse la vîrful tulpinii într-un ghem oval. Florile au culoarea roşie-purpurie întunecată, cu miros plăcut de vanilie. Rădăcina este formată din tubercule spintecate. Înfloreşte în lunile iunie şi august.
Se mai numeşte musucel.
Daca vedeţi această plantă, bucuraţi-vă de moment, admiraţi-o, fotografiaţi-o dar nu o rupeţi. Protejaţi-o!
- Adăugat în: Flora
- Etichete: flori rare din Romania, Muntii Carpati, orhidee, plante rare din Romania
- Vizualizări: 2993
Info!
- Pentru orice sesizare cu privire la drepturi de autor, scrie-ne la romaniadevis [at] gmail.com