Legenda lui Zamolxis

Legenda lui Zamolxis


Cîndva, demult în vremurile cînd oamenii cunoşteau doar pacea şi fericirea şi nimic nu se putea ivi pentru a tulbura liniştea din sufletele pamîntenilor sau de pe plaiurile pe care trăiau cu atîta drag, undeva, în locurile binecuvîntate de stăpînii vechilor tradiţii, exista o ţară bogată, cu păduri şi munţi, cu vînat din belşug, cu recolte mănoase. Turmele păşteau o iarbă grasă cum nicăieri în lume nu se afla, iar albinele dădeau cea mai dulce miere care existase vreodată. Toate aceste bogăţii erau stăpînite de un popor pe măsură, harnic şi viteaz, mîndru şi drept, înţelept şi fără de prihană.

Ursitoarele erau de partea acestor oameni fără asemănare, care erau nimeni alţii decît Geto-Dacii. Tot ceea ce spuneau prevestitoarele se împlinea şi Dacii aveau grijă ca prin munca lor să înzecească belşugul.

Ei bine, în mijlocul acestor minunăţii, în sînul poporului Geto-Dac, s-a născut un tînar care avea să cunoască un destin neasemuit: el va duce pe umerii lui soarta neamului său şi niciodată mintea şi sufletul nu-i vor cunoaşte trecerea timpului. Spiritul îi va fi veşnic tînăr, iar inima pururi îi va bate pentru binele supuşilor săi. Dar Zamolxis, căci acesta este numele tînărului nostru, era doar un flăcău şi nu ştia încă de soarta ce-i fusese hărăzită.

Era un voinic cum numai în vechile basme mai puteai întîlni: puternic precum un urs, sprinten ca iepurele, ager la minte ca vulpea şi mîndru ca un şoim. Învăţa totul cu o repeziciune uimitoare şi depăşea în înţelepciune şi pe cei mai bătrâni oameni care ştiau cîte-n lună  şi-n stele. Dar mai presus de toate, Zamolxis iubea meleagurile pe care se născuse, îi placea să umble pe potecile pierdute prin păduri şi munţi şi să afle despre tot ce-l înconjoară. Învăţa din liniştea sau zbuciumul copacilor mai mult decît de la bătrînii satului. Desluşea misterul vieţii în traiul fiarelor din codri mai bine decît ar fi facut-o orice grai omenesc. Lăsa paşii să-l poarte prin locuri neatinse de picior de om şi, mereu, cu nesaţ, sorbea din priviri tot ce întîlnea în cale. Ani de zile, fără să ştie de oboseală, Zamolxis învaţa de peste tot şi din fiecare lucru. Setea sa de cunoaştere era neţărmurită.

Într-una din zile, pe cînd colinda munţii săi atît de dragi, a pătruns într-o vale necunoscută, ştiută doar de ...

.. citeste intreaga legenda in cartea "Legendele Dacilor liberi", scrisa de Felix Crainicu, Cristi Ionita si publicata de editura Dacica*.

* am avut o prima incercare de a lua legatura cu cei de la editura Dacica pentru a obtine permisiunea dnei Aurora Petan de a publica integral anumite articole. Din pacate pina in acest moment nu am primit nici un raspuns la mail-ul pe care i l-am adresat dinsei. Poate ca in timp ...