logo-romania-de-vis-5

"Dincolo de această pagină vei descoperi mult visata mîndră ţară, cu neam şi vise neînvinse, România."

Prutul

Apreciere

3.7/5 rating (6 votes)

În vremea strămoşilor noştri cei mai de demult, în locurile pe unde se varsă azi Prutul în Dunăre ieşea ades din bătrînul fluviu un şarpe uriaş, spaima pămîntului. El dormea mai multe zile şi nopţi pe patul de nisip din străfunduri şi-odată mi-ţi pornea pe mal după pradă, plăcîndu-i cu osebire viţeii, mieii şi chiar copiii oamenilor. Astfel turmele şi cirezile se micşorau în- cet-încet, spre groaza şi jalea oamenilor, iar pierde­rea copiilor devenise o cumplită pacoste.

Bine i-a fost jivinei pînă într-o zi, cînd 1-a răpit chiar pe fiul unei mari căpetenii din acele părţi. Slă- vitul stăpîn a dat sfoară în ţară că cine va ucide şar­pele va fi răsplătit în aur şi pietre scumpe, ba încă va fi luat pe lingă sine, ca fiu şi moştenitor, în locul celui dispărut.

Auzind despre acestea Porata, viteazul fiu al unei bătrîne dace, s-a-nfăţişat degrabă la mai-marele şi i-a zis :

—   Eu voi ucide şarpele, cu voia măriei tale !

—   Bine, i-a răspuns regele nu prea încrezător, căci au mai încercat şi alţii să răpună fiara. Dar ca semn c-ai doborît şarpele să-mi aduci măcar limba lui, dacă n-a fi chip să-l văd eu însumi, cu ochii mei.

S-a pregătit Porata ce s-a pregătit, călindu-şi să­geţile pînă şi-a umplut tolba. Şi-a luat arcul şi buz­duganul şi, înainte de răsăritul soarelui, s-a urcat toc­mai în virful unei sălcii pletoase, cam pe unde ieşea jivina să se sature, N-a aşteptat el prea mult, că un şuier cumplit îi luă auzul şi văzu cum se despică valul cit casa, de-l cuprinse ameţeala. Dar făcîndu-şi repede -curaj, a scăpat prima săgeată, care a apucat să stră­pungă doar coada balaurului. Dihania s-a zbătut de s-a cutremurat tot fluviul. Un val uriaş izbi salcia, aplecînd-o la pămînt. De durere şi furie, şarpeile o porni orbeşte peste cîmpuri în sus. Dar săgeata din coadă se-nfipsese atît de bine în ţărînă, încît trăgea în urmă un şanţ adînc,, ca o brazdă uriaşă.

Porata se gîndi să nu-i scape prada şi, fluierîndu-şi calul ce stătea ascuns nu departe, încalecă şi luă urma şarpelui. Ţintea săgeată după săgeată, din fuga ca­lului. însă cu cit se-nmulţeau ele în trupul monstru­lui, cu atît mai avan îşi iuţea acela umbletul nefiresc, mai-mai să se facă nevăzut.

Însuşi regele şi alt popor adunat au văzut acestea, din geana unei coline. Pe cînd maica bătrînă simţi un junghi în inimă, care-i spuse că fiara pusă pe-alergă- tură ţinteşte s-ajungă la capătul de miazănoapte al pămîntului, de unde nimeni nu se mai întoarce. Dacă se lasă ademenit, Porata e ca şi pierdut.

— Porata ! Porata! întoarce-te, Porata ! începu să-l strige cu glasul frînt, numai că viteazul nici n-o auzea, nici goana nu şi-o contenea.

Atunci maica porni în căutarea lui, după semnul de albie, adică pe dîra adîncă a săgeţii, nemaicontenindu-şi trista chemare ca un bocet.

După cîteva zile de fugă, şarpele s-a strecurat tocmai sub o stîncă dintr-un ţinut depărtat şi muntos. Sosi mai apoi şi Porata şi lovi cu buzduganul de făcu stînca ţăn­dări. Din acel loc izbucni o apă viforoasă, al cărei talaz înspumat porni 'la vale pe albia abia săpată, pînă ajunse în Dunăre, unde se varsă şi astăzi. în drumu-i nestăvilit, pe la mijloc de cale, dădu peste maica bătrînă, ce venea pe albie în sus, şi-o trase la adînc. Un val a mai ridi­cat-o doar o clipă deasupra, ca pentru rămas bun de la lumea albă. Dar şi din afund ea striga mereu, iar valu­rile o-ngînau jalnic, cu grai aproape omenesc :

—    Prutu ! Prutu ! Prutu !

Porata ar fi coborât pe rîu la vale, cu limba şarpelui atîrnată de arc. în acel loc anume s-ar fi zvîrlit în vii­toare, să-şi scoată maica din adînc. Bătrînii mai de demult mărturiseau că noaptea pe lună plină unii pes­cari umblători cu bărcile pe sub lozii l-au şi văzut pe flăcău orbecăind prin străvezimea apei. Era palid la chip, dar viu ca toţi oamenii. Cică în zori de zi, înainte de ciripitul păsărilor, numai să pui urechea pe mal că şi auzi şoapta valurilor, îngînînd-o aidoma pe bătrînă :

—    Prutu... Prutu...

Şi Prut a rămas pe veci numele rîului, spre pomenirea celui ce-a ucis şarpele, izbăvind lumea de pacoste şi prăpăd. Împărăţia lui e sub apă, iar moştenirea — în inima oamenilor.

Multumiri:

Elidia Agrigoroaiei, Legende din Moldova

  • Adăugat în: Legende
  • Adăugat de: romaniadevis.ro
  • Etichete: legenda
  • Vizualizări: 1675
Pentru orice sesizare cu privire la drepturi de autor, scrieti la romaniadevis [at] gmail.com

Leave a comment

Please login to leave a comment.