logo-romania-de-vis-5

"Dincolo de această pagină vei descoperi mult visata mîndră ţară, cu neam şi vise neînvinse, România."

Mormîntul uriasului

Apreciere

0.0/5 rating (0 votes)

De cînd îi lumea, oamenii văd acolo, între Ibăneşti şi Pomîrla, pe locul numit Şesul Jijiei, o movilă ce-i zic - Mormîntul Uriaşului.

Spune legenda că în vremuri de demult, cînd pe pămînt trăiau uriaşi şi oameni, de la o vreme cei dintîi au prins să ne părăsească, că prea erau leneşi, proşti, lacomi şi credeau că totul li se cuvine. Aşa s-a făcut că prin locurile acelea au mai rămas doar doi copii de uriaşi: Cazaria şi Tatarin. Şi, făcîndu-li-se unor oameni milă de dînşii, i-au luat să-i crească. Dar, pasărea pe limba ei piere şi lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba. La început uriaşii i-au dat pe oameni afară din casă, încît bieţii de ei au trebuit să se mute în şură. Dacă ar fi fost numai atîta n-ar fi fost nimic. Intr-o zi le-au mincat vaca, în alta, oile, şi tot aşa.

Cînd i-au alungat şi din curte, oamenii le-au zis: 

- Dragii noştri, luaţi-vă bună ziua de la casa noas­tră că ni s-a acrit de voi!

Cînd auziră copiii asemenea veste nu zăboviră o clipă. Se îmbrăcară, îşi luară cîte o boccea şi porniră haihui, zbenguindu-se şi batjocorind pămîntul. De ce mergeau, tot mai multe stricăciuni făceau. Ba dărîmau o casă, ba călcau oamenii în picioare, ba dădeau iama prin cirezi, ucigînd viţeii. De la o vreme le-a venit sete. Zărind o fîntînă, băiatul s-a repezit într-acolo.

Cum n-avea mirute, a coborît cu capul în apă şi s-a înecat. Abia a reuşit să-l scoată soră-sa la suprafaţă, de umflat ce era. Şi dacă a văzut că Tatarin şi-a dat obştescul sfîrşit, i-a pus o comoară la căpătîi, cum era obiceiul la uriaşi, l-a întins pe iarbă şi l-a acoperit cu pămînt adus dintr-un loc învecinat. Apoi l-a bocit de s-au cutremurat norii şi-au slobozit o ploaie nemai­pomenită.

Se zice că prostul tot prost rămîne, chiar dacă-i mare şi tare. Aşa şi fata de uriaş, s-a ascuns tocmai bine în groapa făcută cînd a scos pămînt pentru frate-său. Numai că ploaia a ascuns-o aşa bine, pînă ce-a acoperit-o cu totul, şi astfel Cazaria şi-a găsit ace­laşi sfîrşit ca şi Tatarin.

Zic unii că într-acel loc, pe cînd abia mijesc zorile, la zile mari, se văd focuri ciudate. Flăcările ard albas­tre deasupra comorii urieşeşti. Mulţi au încercat să pună mîna pe ea, în fel şi chip, dar zadarnică le-a fost truda. De ce săpau, de ce comoara se ducea mai în afund.

Oamenii îi spun movilei — din bătrîne vremi — „Mormîntul Uriaşului", iar gropii celei adînci „Balta Mare".

Multumiri:

Elidia Agrigoroaiei, Legende din Moldova

  • Adăugat în: Legende
  • Adăugat de: romaniadevis.ro
  • Etichete: legenda
  • Vizualizări: 1631
Pentru orice sesizare cu privire la drepturi de autor, scrieti la romaniadevis [at] gmail.com

Leave a comment

Please login to leave a comment.